Cazuta-n deal, langa apus,
O casa veche, parasita,
Un colt de geam se mai pastreaza
Langa o rama ruginita.
Usa masiva e inchisa,
Delimiteaza-un univers,
Alaturi de peretii care
Pastreaza-n ei adanc secret…
Si numai vantul o strabate,
Din colt in colt, din vreme-n vreme
E-asa lipsita de viata,
Nelocuita si pustie!
Pe masa, o lumanare stinsa
Langa scrisoarea ponosita.
Scrisoare goala, necitita,
Ce-a vrut s-ofere libertate.
Dar arde! Totul se distruge:
Casa si usa si scrisoarea!
Focul din inima ranita
Distruge totul… risipeste.
17.08.2008
3 septembrie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Primele 2 strofe sunt scrise bine, reusesti sa creezi bine atmosfera dorita, insa ultimul vers de la strofa a treia mi se pare un pic fortat si lasa impresia ca strofa se termina abrupt. Ai putea sa inlocuiesti nelocuita si pustie, sau macar unul din ele cu alt cuvant, cu acelasi sens, insa care sa dea o alta melodicitate strofei.
Eu zic ca e ok asa cum e. Uneori se merită să păstrezi cuvintele iniţiale chiar daca melodicitatea nu e chiar cea mai bună. Frumos. Şi eu scriu poezii. Te invit pe blogul meu sa-mi spui ce părere ai.
eu sunt de parere ca ultimul vers al strofei a treia este ok asa... deoarece te scoate din sfera aceea muzicala, e ca si cand ti-ar fi pusa o piedica, ai cadea, pentru a te trezi, a percepe universul interior al incaperii si universul gandurilor.
Trimiteți un comentariu